Emil Boc vrea să scoată păcănelele din Cluj-Napoca: Proiectul de hotărâre e deja pe masă, iar sălile de jocuri ar putea dispărea complet din oraș

Pe baza acestui proiect, la Primăria Cluj-Napoca a avut loc marți o nouă dezbatere publică pe tema interdicției. Este a doua consultare pe acest subiect, după cea organizată în primăvara acestui an.Emil Boc spune că prima dezbatere, din primăvară, a strâns sute de puncte de vedere de la cetățeni și de la reprezentanți ai companiilor din industrie, iar majoritatea au fost în favoarea interzicerii complete a jocurilor de noroc în format fizic.Înainte de a redacta proiectul, administrația locală a analizat și ce s-a schimbat în societatea românească după apariția legii care dă primăriilor dreptul de a lua astfel de măsuri și a consultat partidele reprezentate în Consiliul Local, cele care vor avea, până la urmă, decizia finală.„Urmărim să luăm decizii care să ne unească, nu să ne dezbine, care să exprime democratic viziunea majorității și care să ducă la o societate mai bună, la un oraș mai bun, la creșterea calității vieții în Cluj-Napoca”, a transmis primarul.
În cadrul consultării de la Primărie s-a vorbit din nou despre impactul jocurilor de noroc asupra familiilor din România, despre cazurile de dependență extremă și despre cât de mult contează accesul ușor la aceste locații, respectiv atmosfera pe care prezența lor o creează în cartiere.Reprezentanții industriei au venit cu argumente pentru continuarea activității și în spații fizice, nu doar online. O altă temă ridicată de participanți a fost tratarea diferită a pokerului față de păcănele sau de alte tipuri de jocuri de noroc. S-a discutat și despre importanța prevenției. Forma finală a proiectului de hotărâre va fi făcută de echipa executivă a Primăriei, după analizarea tuturor punctelor de vedere exprimate în dezbateri. Ulterior, documentul va fi supus dezbaterii și aprobării Consiliului Local, în următoarele ședințe.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...