Florin Prunea, gata să preia CFR Cluj! „Cum să nu mă duc?!” – Fostul internațional dezvăluie dacă ar accepta oferta surpriză

Florin Prunea nu a mai ocupat o funcție în conducerea unui club de fotbal din România din 2020, după ce a părăsit Dinamo. În cadrul dialogului purtat cu jurnalistul Costin Ștucan, acesta a recunoscut că nu a fost contactat oficial de CFR Cluj, dar că nu ar refuza o astfel de provocare.„Nu poți să ridici singur un club. Trebuie să tragă toată lumea. Ce, poți face minuni?”, a explicat Prunea, referindu-se la dificultățile actuale ale clubului ardelean.Echipa din Gruia trece printr-un moment dificil. După plecarea lui Cristi Balaj, clubul nu are încă un președinte stabil, iar rezultatele din SuperLiga sunt mult sub așteptări.CFR Cluj se află abia pe locul 12 în clasament, cu doar două victorii în acest sezon. Mai mult, „feroviarii” au fost eliminați rușinos din play-off-ul Conference League, pierzând cu scorul general de 3-7 în fața suedezilor de la Hacken, potrivit iAMsport.
După acel eșec, Dan Petrescu a demisionat, iar locul său a fost preluat de Andrea Mandorlini, aflat la al treilea mandat pe banca tehnică a ardelenilor.Deși până acum nu au existat discuții concrete, declarațiile fostului internațional au alimentat speculațiile privind o posibilă revenire a sa în fotbalul românesc. Cu experiență în conducerea unor cluburi importante, Florin Prunea ar putea reprezenta o variantă viabilă pentru redresarea echipei din Gruia.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...