Fotbalistul de la Universitatea Cluj care a trecut prin momente de cumpănă. Atacantul vrea să facă istorie la echipă: „Copilăria mea a fost dificilă”

„Am fost primit aici foarte bine. Colegii mei m-au ajutat mult, au făcut antrenamentele foarte confortabile pentru mine. Antrenorul este uimitor, mi-a oferit o șansă și este totul în regulă”, a spus nigerianul.Taiwo a detaliat momentul debutului cu gol în alb și negru și nu a ezitat să își stabilească un obiectiv personal pentru acest sezon.„A fost un început de vis pentru mine, pentru că eram hotărât să înscriu în meci și s-a întâmplat. Eram deja pregătit mental. Știam că voi primi minute în Cupă, așa că, atunci când antrenorul a apelat la mine, am fost puțin emoționat, dar pentru asta m-am pregătit și era șansa mea să demonstrez. Am intrat în meci și am făcut diferența.Sunt cu echipa de ceva vreme acum și am acumulat mai multă experiență, așa că sunt foarte pregătit să încep campionatul în ianuarie. Și obiectivul meu este să ating un număr de goluri de două cifre, 10 până la 15 goluri și știu că este foarte posibil”, a mai precizat jucătorul, notează ucluj.ro.
De asemenea, vârful „studenților” a vorbit despre copilăria petrecută în țara natală și a rememorat prima amintire legată de fotbal, numindu-și totodată idolul:„Copilăria mea a fost dificilă, dar acele momente m-au adus unde sunt acum: disciplina, determinarea, foamea de succes și este un lucru bun. Îmi amintesc că eram la școală. Ne jucam cu prietenii mei, iar un profesor m-a văzut și mi-a spus că sunt un bun jucător de fotbal, așa că am putut să îmi reprezint școala. A deveni profesionist de unde sunt eu nu este ușor. Este dificil, așa că este un vis devenit realitate pentru oricine a reușit. Îl iubesc pe Osimhen, Victor Osimhen. Este un jucător bun, cu o personalitate bună, așa că îl urmăresc”, a mai declarat jucătorul african.Quadri recunoaște că, deși îi este greu departe de familie, venirea la ”U” a fost un pas important al carierei sale.„Fotbalul înseamnă totul pentru mine. Am fost foarte entuziasmat; voiam să părăsesc țara, așa că atunci când am aflat că vin la ”U” Cluj, am fost pregătit mental. Am urmărit meciurile lui ”U” Cluj și am încercat să știu la ce să mă aștept venind aici. Este foarte greu, îmi lipsește familia. Este foarte greu să pleci fără familia ta, nu e nimeni să te trezească dimineața. Trebuie să faci totul singur acum, așa că este dificil. În fiecare zi vorbesc cu ei, în fiecare zi”, a conchis jucătorul. Pe lângă reușita decisivă din meciul de Cupă, Taiwo a mai reușit să marcheze un hattrick în tricoul echipei noastre, într-un amical cu ASA Târgu Mureș (4-1), din luna octombrie și să puncteze în partida de pregătire de sâmbătă, 15 noiembrie, împotriva moldovenilor de la Zimbru Chișinău (2-2).
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...