Gestul unei familii din Alba Iulia a ajuns până la Cluj! Doi pacienți clujeni salvați, după prima prelevare de acolo în 15 ani: „Respect și recunoștință”

Pentru celelalte organe nu au existat pacienți compatibili în România. Cordul și plămânii au fost oferite unor centre din străinătate prin rețeaua europeană FOEDUS, prelevarea fiind făcută de echipe venite din Berlin și Zurich. Grefa hepatică a fost evaluată pe aparatul de perfuzie ex-situ LiverAssist, însă nu a îndeplinit criteriile pentru transplant.Agenția Națională de Transplant a precizat că este prima prelevare efectuată la Spitalul Județean Alba Iulia din ultimul deceniu și jumătate. Reușita este pusă pe seama echipei nou înființate în unitatea medicală: dr. Silviu Tuzeș, coordonator intraspitalicesc, dr. Mihaela Dimache, asistentele medicale Diana Stanciu și Laura Guia. În urma acestui caz, centrul din Alba Iulia a devenit eligibil pentru acreditare de către Agenția Națională de Transplant.Practic, un spital care nu mai figurase pe harta donării de organe de un deceniu și jumătate a redevenit funcțional pentru astfel de proceduri, iar primii beneficiari au fost pacienți transplantați la Cluj.În aceeași perioadă, la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași a avut loc o altă prelevare, de la un donator de 61 de ani aflat în moarte cerebrală, tot cu acordul familiei. Cei doi rinichi au fost transplantați la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași. Echipa care a coordonat procedura a fost formată din Diana Maftei, coordonator, Ramona Poloșan și asistenta Liliana Ciocan.
Cele două cazuri înseamnă șase pacienți scoși de pe listele de așteptare într-un interval scurt, într-o țară în care numărul donatorilor rămâne printre cele mai mici din Europa. Fiecare astfel de intervenție pornește de la o decizie luată de o familie în cel mai greu moment posibil, iar Agenția Națională de Transplant îndeamnă oamenii să discute din timp, acasă, despre această opțiune.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...