Greva generală din sănătate, suspendată. SANITAS: „Nu închidem greva, ci dăm o șansă politicului să reia negocierile”. Ilie Bolojan a cedat presiunii

Federația avertizează că, dacă negocierile nu vor produce rezultate, conflictul de muncă poate fi reluat fără reluarea tuturor procedurilor prevăzute de lege. „Dacă în acest timp nu se găsesc soluţii la revendicările SANITAS, avem posibilitatea legală să redeschidem greva generală fără să mai parcurgem încă o dată toate etapele impuse de lege”, au precizat reprezentanții organizației.În paralel, SANITAS anunță că a extins colaborarea cu cele cinci mari confederații sindicale din România, alături de sindicate din educație, administrație publică, cultură și alte sectoare bugetare. Scopul comun este negocierea unei noi legi a salarizării care să elimine inechitățile dintre angajații din sectorul public.Până la apariția unui nou proiect legislativ, membrii SANITAS vor continua acțiunile simbolice de protest prin purtarea de banderole și transmit un mesaj ferm că protestul nu s-a încheiat definitiv. „GREVA SANITAS NU SE TERMINĂ! EA SE SUSPENDĂ până la apariţia unui nou proiect de lege a salarizării personalului plătit din fonduri publice”, au transmis liderii sindicali, mulțumindu-le pacienților pentru răbdarea și înțelegerea de care au dat dovadă.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...