Grevă în sistemul sanitar! Spitalele și ambulatoriile își suspendă activitatea timp de două ore. Ce servicii medicale vor fi afectate

de sănătate intră într-o grevă de avertisment, după o serie de nemulțumiri
ridicate de personalul medical. Astfel, sistemul se blochează parțial, luni, 20 iulie, cu o grevă de avertisment, principala
nemulțumire fiind legea salarizăii. Conform unui anunț făcut de SANITAS,
protestul are loc între orele 9:00 și 11:00.
SANITAS a
transmis principalele nemulțumiri și motivele
pentru care sistemul sanitar va fi blocat luni. Mai exact, medicii își doresc o
reformă în sistemul de sănătate pentru o salarizare decentă și un mediu de
lucru mai bun.
SANITAS a mai
punctat că în cazul în care această grevă nu are efect, medicii vor intra
într-o grevă generală până la data de 28 iulie. Greva de avertisment pare să fie doar un pas până la greva generală, momentul în care întreg sistemul sanitar ar putea fi blocat.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...