Ilie Bolojan le-a propus magistraților să le scadă pensiile la 3.000 de euro. Aceștia au refuzat „sărăcia”: „Amanetăm viitorul României”

Un alt punct sensibil al discuțiilor a fost vârsta de pensionare. Guvernul consideră că plecarea din sistem la 48-50 de ani nu mai poate fi suportată de buget, în condițiile în care România este penultima din UE ca pondere a populației active în câmpul muncii. Doar 53% dintre românii cu vârste între 55 și 64 de ani sunt activi economic, mult sub media europeană.Premierul a punctat că statul trebuie să elimine portițele legislative care permit pensionări anticipate nejustificate, inclusiv cazurile de pensionare pe motiv de invaliditate care nu reflectă realitatea medicală. De asemenea, a menționat că România are peste 950.000 de beneficiari ai indemnizațiilor de handicap, un număr care ridică semne de întrebare privind corectitudinea documentelor medicale prezentate în unele situații.În final, Bolojan a reafirmat necesitatea reformei: „Trebuie să creștem vârsta de pensionare către standard, să reducem pensionările rapide și să asigurăm un sistem corect pentru toți. Numai așa putem proteja sustenabilitatea bugetului și viitorul României.”
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...