\
·
M Mesagerul
Actualitate

IMAGINI DE LA ACCIDENTUL DE PE A3, ÎN CLUJ! Microbuz cu 9 persoane și autotren, implicate în impact. Patru bărbați, răniți

A Scris de Administrator
Imagini de la accidentul produs sâmbătă pe autostrada A3, pe sensul Turda – Târgu Mureș, în zona kilometrului 8. Un microbuz în care se aflau nouă persoane a fost implicat într-un accident în care a fost implicat și un autotren.Din primele informații, microbuzul a acroșat parapetul de pe marginea autostrăzii, iar ulterior s-a stabilit că în eveniment a fost implicat și un autotren. 











Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Aceștia au suferit două traumatisme cranio-cerebrale, o luxație de umăr și o plagă la mâna stângă.Toate cele patru victime erau conștiente și cooperante. Celelalte persoane implicate în accident nu au necesitat îngrijiri medicale, iar șoferul autotrenului nu a avut nevoie de asistență medicală. La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Turda, cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, precum și echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean. Ulterior, la intervenție a mai fost alocat un echipaj SAJ. Autoritățile urmează să stabilească exact circumstanțele în care s-a produs accidentul.


La curent cu ultimele articole