Încă o agenție de rating laudă măsurile guvernului Bolojan. Perspectiva e însă negativă, datorită opoziției politice tot mai puternice la reformă

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a salutat raportul Moody’s și susține că rezultatele obținute de Guvern în reducerea deficitului sunt recunoscute la nivel internațional.„Moody’s a reconfirmat ratingul suveran al țării, iar România rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor”, a transmis Nazare.Potrivit ministrului, raportul arată că România și-a redus deficitul bugetar mai rapid decât anticipase Moody’s în analiza precedentă, din septembrie 2025. Reducerea deficitului contribuie la încetinirea creșterii datoriei publice și la limitarea costurilor cu dobânzile.Menținerea ratingului Baa3 este importantă pentru România, deoarece țara rămâne în categoria „investment grade”, ceea ce îi permite să atragă finanțare de pe piețele internaționale în condiții mai bune decât dacă ar fi fost retrogradată în categoria speculativă.
Moody’s nu a îmbunătățit însă perspectiva României, aceasta rămânând negativă. Agenția indică mai multe riscuri care ar putea afecta în continuare ratingul: necesarul ridicat de finanțare al statului, creșterea costurilor cu dobânzile, evoluția datoriei publice și deficitul de cont curent.Un risc important este reprezentat de evoluțiile politice. Moody’s avertizează asupra posibilității ca fragmentarea politică și opoziția față de măsurile de consolidare fiscală să încetinească reformele asumate de România.Mesajul este important în condițiile în care măsurile de reducere a deficitului adoptate de Guvernul Bolojan au generat deja opoziție din partea unor partide politice și grupuri sociale.Alexandru Nazare spune că România trebuie să continue consolidarea fiscală și reformele pentru a putea obține, în perioada următoare, o îmbunătățire a perspectivei de rating.„Stabilitatea politică și disciplina bugetară sunt atent monitorizate și rămân esențiale pentru ca România să își consolideze această poziție și, în perioada următoare, să obțină îmbunătățirea perspectivei de rating”, a transmis ministrul Finanțelor.Riscurile pentru România rămân însă ridicate. Moody’s atrage atenția în special asupra necesarului mare de finanțare și a costurilor cu dobânzile, într-un moment în care România are una dintre cele mai mari nevoi de împrumut din Uniunea Europeană.Nazare afirmă că România are aproximativ cinci săptămâni până la următoarea evaluare importantă, realizată de agenția S&P.„Este un răgaz, dar în niciun caz un motiv de relaxare. Fiecare zi trebuie folosită pentru a confirma prin execuție bugetară, seriozitate și decizii coerente că România își respectă direcția asumată”, a mai transmis ministrul.Ratingul Baa3 este ultima treaptă din categoria investment grade în metodologia Moody’s. O eventuală retrogradare cu o singură treaptă, la Ba1, ar duce România în categoria speculativă, ceea ce ar putea crește costurile de finanțare ale statului.Raportul Moody’s reprezintă astfel o validare a direcției de consolidare fiscală adoptate de Guvernul Bolojan, dar și un avertisment că rezultatele trebuie menținute, iar reformele trebuie continuate în ciuda presiunilor politice tot mai mari.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...