·
M Mesagerul
Actualitate

Incendiul de acum trei luni de la restaurantul din Gruia a fost pus intenționat. Concluziile oficiale ale pompierilor după luni de anchetă

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
La mai bine de trei luni de la incendiul devastator care a mistuit restaurantul Panorama del Baron din zona Gruia, Cluj-Napoca, ancheta pompierilor a ajuns la o concluzie șocantă: focul a fost provocat intenționat. Potrivit Actual de Cluj, e neclar care ar fi fost motivul pentru acest act.„Au fost finalizate cercetările, iar incendiul din data de 1 iulie 2025 a izbucnit, cel mai probabil, în urma unei acțiuni intenționate”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Paul Olar pentru sursa citată.


Tragedia a avut loc în plină vară, pe 1 iulie 2025, când un incendiu uriaș a cuprins un local de pe dealul Cetățuie, una dintre cele mai populare zone turistice ale Clujului. Flăcările s-au extins rapid, alimentate de vânt și vegetația uscată din zonă. În scurt timp, acoperișul restaurantului și mai multe anexe gospodărești au fost complet mistuite.Intervenția pompierilor a fost una de amploare: nouă autospeciale de stingere, două autoscări și chiar un motociclist SMURD au fost trimiși la fața locului. În total, peste 40 de pompieri au luptat ore întregi cu flăcările, sprijiniți de o firmă de salubritate care a pus la dispoziție două cisterne cu apă.Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 500-600 de metri pătrați, iar fumul dens a fost vizibil din mai multe cartiere ale orașului. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, însă pagubele materiale au fost semnificative: acoperișul restaurantului a fost distrus, la fel ca și două locuințe părăsite și o anexă gospodărească din apropiere.Deși pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat intenționat, responsabilul nu a fost încă identificat. Dosarul a fost preluat de Inspectoratul Județean de Poliție Cluj, care a deschis o anchetă penală sub acuzația de distrugere prin incendiere.Raportul final al pompierilor, întocmit în luna septembrie, confirmă că flăcările ar fi izbucnit inițial într-o anexă aflată în apropierea restaurantului, de unde s-au extins rapid către clădirea principală și imobilele din vecinătate.Incendiul din Gruia rămâne unul dintre cele mai mari din Cluj din ultimii ani, iar confirmarea că focul a fost pus intenționat ridică semne serioase de întrebare privind motivele și persoanele implicate. Polițiștii continuă investigațiile pentru a descoperi cine se află în spatele acestui act criminal.

La curent cu ultimele articole