Magistrații nu acceptă niciun compromis. Consiliul Superior al Magistraturii respinge categoric ca pensiile să fie mai mici: „Nu acceptăm”

Sandu critică faptul că actuala propunere nu ia în calcul situația celor deja pensionați, deși există cazuri în care pensiile depășesc veniturile salariale obținute în activitate. În schimb, măsurile ar urma să afecteze doar magistrații aflați în funcție, care vor lucra încă două decenii până la vârsta de 65 de ani. Aceștia, avertizează el, ar ajunge să primească pensii semnificativ mai mici decât cei retrași anticipat în ultimii ani.Reprezentantul CSM afirmă că lipsa unui tratament egal între generații va crea tensiuni majore și va alimenta resentimente față de magistrați, alimentate deja, spune el, de declarații politice ostile. Totodată, atrage atenția asupra riscurilor de neconstituționalitate, arătând că legea trebuie să asigure o pensie apropiată de ultimul venit, pentru a garanta independența financiară a magistratului și a evita vulnerabilitățile profesionale.În ceea ce privește procentul de 70% din net propus de Guvern, Sandu susține că, după impozitare, magistrații ar rămâne cu aproximativ jumătate din venitul actual, ceea ce ar contraveni recomandărilor europene de menținere a unui nivel adecvat al pensiei.Pe fundalul acestor dispute, mai multe organizații civice anunță proteste la nivel național. Sub sloganul „Vrem drepturi egale, fără pensii speciale!”, grupuri precum Declic, Corupția Ucide și Inițiativa România cheamă oamenii în stradă pentru a cere o reformă reală și aplicarea principiului contributivității în toate sistemele de pensii. Manifestațiile sunt programate în București și marile orașe din țară.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...