Ministrul Transporturilor intră în „teren”: Radu Miruță verifică problemele din CFR și lansează un formular pentru sesizări directe de la călători

Ministrul a descris diferența dintre rapoartele oficiale și experiența reală a pasagerilor ca fiind una semnificativă. Potrivit acestuia, deși „pe hârtie” sistemul poate părea funcțional, realitatea din trenuri este adesea diferită.Pentru a verifica direct modul în care funcționează sistemul, Radu Miruță a relatat că a încercat să contacteze call center-ul CFR pentru a afla câte sesizări sunt înregistrate. După 15 minute în care nu a primit niciun răspuns, a închis apelul, moment pe care l-a folosit pentru a sublinia problemele de funcționare ale sistemului de suport pentru călători.Ulterior, ministrul a convocat conducerea CFR Călători și CFR Infrastructură pentru discuții privind situația actuală.Radu Miruță a transmis că obiectivul său este ca autoritățile să aibă o imagine reală, bazată pe experiențele directe ale călătorilor, nu doar pe documente interne sau rapoarte oficiale. „Problema este că oamenii nu călătoresc pe hârtie”, a fost mesajul central transmis de ministru, care a subliniat necesitatea unor verificări mai riguroase în teren și a aplicării legii acolo unde sunt descoperite nereguli.
Acesta a menționat inclusiv posibilitatea unor sancțiuni în situațiile în care se constată că sunt plătite servicii de mentenanță care, în realitate, nu sunt efectuate corespunzător.Pentru a colecta cât mai rapid informații din toată țara, Ministerul Transporturilor a lansat un formular online prin care orice călător poate transmite experiențele negative întâmpinate în timpul deplasărilor cu trenul.Formularul este gândit să fie simplu și rapid de completat, iar datele vor fi colectate pe o perioadă de cel puțin două săptămâni. Scopul este de a centraliza problemele reale raportate de pasageri, pentru a identifica zonele și situațiile cele mai critice din sistemul feroviar.După perioada de colectare a datelor, Ministerul Transporturilor va analiza toate sesizările primite pentru a identifica principalele disfuncționalități din sistem. Pe baza acestor informații, autoritățile urmează să stabilească măsuri concrete de remediere, acolo unde este necesar.
Ministerul precizează că datele personale transmise prin formular vor fi prelucrate în conformitate cu legislația europeană privind protecția datelor, fiind utilizate exclusiv în scopul soluționării sesizărilor și îmbunătățirii serviciilor publice.Formularul se găsește chiar AICI.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...