·
M Mesagerul
Actualitate

Miracol la Cluj! Bărbatul care a căzut în fântână și a intrat în stop cardio-respirator a fost salvat! Va fi transportat la spital

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Manevrele de resuscitare efectuate de echipajele de intervenție au avut succes în cazul bărbatului care a căzut, sâmbătă dimineață, într-o fântână din Colonia Valea Fânațelor, în apropiere de Cluj-Napoca.„Manevrele de resuscitare au avut succes, iar bărbatul va fi transportat la spital cu ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă”, au transmis pompierii. 


Amintim că victima a fost scoasă din fântână înainte de sosirea pompierilor, de către persoanele aflate la fața locului. În momentul intervenției, bărbatul era în stop cardio-respirator, iar echipajele SMURD au început imediat manevrele de resuscitare.„Până la sosirea forțelor noastre, victima a fost scoasă din fântână de către persoanele aflate la fața locului. Victima este în stop cardio-respirator și se aplică manevre de resuscitare”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.La fața locului au acționat două autospeciale cu modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD, coordonate de Detașamentul 1 de Pompieri Cluj-Napoca.

La curent cu ultimele articole