Momente de teroare pentru o clujeancă: Fostul soț a amenințat-o cu un cuțit prin mesaje pe WhatsApp, iar apoi i-a urmărit fiul minor pe stradă

Tensiunile dintre cei doi ar fi continuat însă și după separare, pe fondul disputelor legate de vizitarea copiilor. Pe 17 octombrie 2025, femeia l-a contactat pe soțul ei pentru a-i aduce copiii, dar i-a cerut să se întâlnească într-un loc public. Bărbatul ar fi stabilit întâlnirea în centrul orașului, în zona unui cinematograf, dar nu s-ar fi prezentat. În schimb, potrivit instanței, în jurul orei 16:31, femeia a primit pe WhatsApp o fotografie cu masa din bucătăria soacrei sale, pe care se afla un cuțit, urmată de mesaje vocale.Din procesul-verbal de redare a conținutului audio, citat în sentință, rezultă că bărbatul i-ar fi transmis soției sale: „hai să văd copiii, nu vii… te cat eu, dar și când te cat eu, toate ale ți le bag în grumaz” — instanța a reținut că referirea era chiar la fotografia cu cuțitul trimisă cu puțin timp înainte. Mesajele vocale ar mai fi conținut amenințări explicite cu moartea, la adresa femeii și a familiei ei, dacă nu îi permite să își vadă copiii.Femeia a declarat, potrivit sentinței, că mesajele i-au creat o stare de panică puternică, mai ales că bărbatul avea deja un istoric de amenințări similare și probleme cu alcoolul, iar riscul ca amenințările să fie puse în practică i s-a părut real. Instanța a considerat că, prin acest comportament, inculpatul a exercitat o formă de constrângere psihică asupra soției sale, cu scopul de a obține, în mod injust, dreptul de a avea legături personale cu minorii, elemente care întrunesc conținutul infracțiunii de șantaj.Cea de-a doua faptă pentru care bărbatul a fost condamnat s-ar fi produs pe 8 decembrie 2025, la aproape două luni de la emiterea, prin hotărâre civilă, a unui nou ordin de protecție, valabil 6 luni, care îl obliga să păstreze o distanță de minimum 200 de metri față de soție, cei trei copii, părinții femeii, locuința și locul de muncă al acesteia, precum și față de unitățile de învățământ ale copiilor.
Conform sentinței, în jurul orei 10:19, în timp ce se afla pe o stradă din Dej, aproape de o cofetărie din centru, bărbatul l-ar fi văzut pe fiul său de 15 ani și s-ar fi apropiat de acesta, mai întâi la o distanță de aproximativ 5 metri, apoi la 1 metru, l-ar fi strigat pe nume de mai multe ori și i-ar fi făcut un semn cu degetul pe obraz. Băiatul, potrivit declarației sale reținute în dosar, s-a simțit amenințat și și-a sunat imediat mama.Fapta a fost confirmată, potrivit instanței, de declarațiile băiatului și ale unei martore, precum și de imaginile filmate de camerele de supraveghere stradale, care arată bărbatul la o distanță mai mică decât cea impusă prin ordinul de protecție. Instanța a reținut că, deși fapta nu a fost urmată de violență fizică, ea a avut un impact emoțional puternic asupra minorului și reflectă, în opinia judecătorilor, „o atitudine de sfidare” față de hotărârile judecătorești.La stabilirea pedepsei, instanța a avut în vedere și faptul că bărbatul nu se afla la primul conflict cu legea: din cazierul judiciar reiese că fusese condamnat anterior, cu suspendare, la 1 an și 6 luni de închisoare pentru refuzul prelevării de mostre biologice.Astfel, Judecătoria Dej i-a aplicat inculpatului 2 ani de închisoare pentru șantaj și 1 an și 6 luni pentru încălcarea ordinului de protecție. Pedepsele au fost contopite cu cea din dosarul anterior, rezultând o pedeapsă finală de 3 ani de închisoare, suspendată sub supraveghere pe o durată de 3 ani. Pe durata acestui termen, bărbatul trebuie să presteze 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, să se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune, să anunțe orice schimbare de domiciliu sau loc de muncă și să participe la programe de reintegrare socială.Instanța a mai dispus ca, timp de doi ani după executarea pedepsei, bărbatul să nu se apropie la mai puțin de 50 de metri de soție și de fiul său și să nu ia legătura, în niciun fel, cu aceștia.Pe latura civilă, femeia a cerut 10.000 de euro daune morale, iar fiul minor, 1.000 de euro. Instanța a considerat sumele „vădit disproporționate” față de impactul real al faptelor și a acordat, în final, 8.000 de lei femeii și 5.000 de lei băiatului, cu titlu de daune morale. Bărbatul a fost obligat și la plata unor cheltuieli judiciare de aproximativ 1.600 de lei către stat și circa 5.000 de lei către partea civilă, reprezentând onorarii avocațiale.Bărbatul rămâne, în continuare, sub control judiciar, măsură dispusă încă din faza de urmărire penală, instanța considerând că aceasta este „cea mai blândă” dintre măsurile preventive, dar suficientă pentru a preveni riscul unor noi fapte.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...