O clujeancă își caută job, cu o condiție: Să nu fie nevoită să ia două autobuze! „Sunt eu absurdă să nu vreau să-mi pierd jumătate de viață în trafic?”

Ea spune că preferă să lucreze aproape de casă, chiar dacă asta înseamnă să își restrângă opțiunile profesionale. „Sunt dispusă ca de la Ira să iau autobuz către unde o fi, iar apoi să merg pe jos 10-20 de minute. Momentan nu am mașină, dar nici dacă aș avea nu aș vrea să traversez Clujul la orele de vârf”, a adăugat aceasta.Clujeanca povestește că a fost chiar mustrată de o manageră pentru atitudinea ei. „Mi-a spus că la Cluj e normal să faci două ore în trafic. Adică pe lângă cele 12 ore de lucru? Și fără să deconteze autobuzul, desigur”, a scris femeia, vizibil deranjată.Deși este născută și crescută în Cluj, ea spune că nu mai recunoaște orașul din trecut, criticând aglomerația și stilul de viață tot mai obositor. „Sunt eu absurdă sau e normal să nu vreau să-mi pierd jumătate de viață în trafic, chiar dacă asta înseamnă că rămân fără job o perioadă mai lungă?”, întreabă clujeanca la finalul postării sale.Postarea a atras numeroase reacții, mulți internauți dându-i dreptate și spunând că traficul din Cluj a devenit insuportabil, în timp ce alții consideră că tânăra ar trebui să fie mai flexibilă în privința distanței față de locul de muncă și că majoritatea oamenilor nu au luxul de a refuza un loc de muncă bun pe motiv că e mai departe, deoarece nu ar putea să-și mai întrețină familia.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...