·
M Mesagerul
Actualitate

O gheretă cu gogoși umbrește priveliștea clujenilor spre Someș. Activistul Adrian Dohotaru: „Mutați gogoșeria să vedem râul”

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Activistul clujean Adrian Dohotaru critică din nou administrația locală, susținând că problemele urbanistice ale orașului sunt vizibile „fără să vină DNA să sigileze birouri”. Mai exact, el acuză Primăria Cluj-Napoca de gestionarea defectuoasă a spațiilor publice, aducând ca exemplu zona Someșului din apropierea Parcului Rozelor, unde perspectiva către râu ar fi fost blocată de o nouă gheretă cu gogoși.


„Această perspectiva e blocată de un nou punct comercial cu gogoși, deși la 50 de metri e altă ghereta, la alți 50 un restaurant. Nu sunt împotriva activităților comerciale, dar ele trebuie mutate unde au fost gândite și autorizate prin proiectul la Someș. Dacă era după mine, făceam mai puține, lăsăm mai multe spații verzi, nu le sigilam. Dar asta e realitatea, măcar sa fie respectat planul până cand decopertam peste ani”, a transmis Adrian Dohotaru.  În opinia sa, astfel de construcții temporare nu doar că încarcă inutil zona, dar afectează vizual un spațiu public modernizat cu investiții de zeci de milioane de euro.„In afara amplasării,  dupa ce investești zeci de milioane de euro într-un spațiu public, de ce sa il mutilezi cu asemenea dughene inestetice?! Hai să vedem ceva mai cu ştaif, plus un nou amplasament, cum ziceam. Nu putem face funcțională o Comisie de Estetică Urbană, cu intalniri publice lunare sau trimestriale, unde discutam nu doat indicatori de POT si CUT ori trafic, ci si cum infrumusețăm orașul?”, a mai spus activistul clujean. Pe lângă problema amplasării, Dohotaru atrage atenția și asupra impactului comercialelor de tip fast-food asupra copiilor. Într-o țară care se află în topul european privind obezitatea infantilă, el consideră nepotrivită instalarea unor „bombe pseudonutritive” în imediata vecinătate a spațiilor de joacă sau parcurilor.


„In afară de locatie, estetică,  semnalez alt aspect la fel de important pentru orice părinte. Facem eforturi sa ne fie copiii sănătoși, puternici, în mișcare,  de aceea si ii ducem zilnic in parcuri (ma rog, daca le avem). Nu mai instalați bombe pseudonutritive de tipul gogoseriilor in tara aflata în top trei european ca obezitate infantilă. Față de cum am crescut noi, copiii sunt bombardați cu reclame și produse, deloc sănătoase. Am transmis nemulțumirea si pe canale oficiale, nu postez doar pe fb, dar mediatizarea unor astfel de cereri ajuta la rezolvarea lor, asa ca dați de știre prietenilor”, a conchis Dohotaru. 

La curent cu ultimele articole