Percheziții DIICOT de amploare în Cluj și alte 9 județe! O grupare uriașă de falsificatori de acte a fost destructurată VIDEO

Liderul grupului infracțional organizat și-a asumat atribuții esențiale în derularea activității ilegale, ocupându-se direct sau prin intermediari de identificarea clienților interesați de obținerea de documente falsificate. Tot el stabilea prețul pentru fiecare solicitare și transmitea comenzile către ceilalți membri ai grupării, care realizau efectiv falsurile, utilizând echipamente și programe informatice specializate.„Pe baza probelor administrate s-a stabilit că liderul grupării a încasat în întregime sumele provenite din activitatea infracțională și, în calitate de coordonator, a remis o parte din acestea către persoanele implicate în întocmirea documentelor false. Intermediarii care au identificat clienți primeau, la rândul lor, o cotă parte din încasări iar dacă deveneau și beneficiari ai unor acte false li se acordau reduceri la prețul solicitat inițial în schimbul atragerii de noi clienți”, au transmis procurorii. Totodată, au fost puse în executare 7 mandate de aducere, audierile urmând a se desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Covasna.Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzilor de Combaterea Criminalității Organizate Cluj, Bacău și Constanța, Serviciilor de Combaterea Criminalității Organizate Dâmbovița, Harghita, Sibiu și Vrancea, Inspectoratelor Județene de Poliție Covasna și Brașov și jandarmilor Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...