Performanță uriașă pentru România! Studenții de la UTCN Cluj au cucerit locul al II-lea la una dintre cele mai dificile competiții din lume

Succesul echipei UTCN nu a venit peste noapte. Timp de nouă luni, cei 11 studenți implicați în proiect au lucrat intens pentru a transforma o idee ambițioasă într-o construcție capabilă să reziste unor simulări seismice extrem de dificile.Proiectul, intitulat „Semiramis Gardens”, a constat într-o machetă structurală realizată din lemn de balsa, cu o înălțime de aproximativ 1,5 metri. Deși pare o construcție delicată, aceasta a fost proiectată după principii inginerești complexe și testată în condiții similare celor generate de cutremure reale.În cadrul competiției, macheta a fost amplasată pe o masă vibrantă care reproduce mișcările seismice, iar structura a rezistat cu succes testelor, impresionând juriul prin stabilitate, eficiență și calitatea soluțiilor tehnice propuse.Seismic Design Competition este considerată una dintre cele mai dificile competiții dedicate viitorilor ingineri constructori și arhitecți. Ediția din acest an a reunit nu mai puțin de 46 de echipe, peste 430 de studenți proveniți din 12 țări și de pe cinci continente.În acest context extrem de competitiv, echipa Universității Tehnice din Cluj-Napoca a reușit să urce pe a doua treaptă a podiumului.Pe lângă rezistența structurală a machetei, proiectul românesc a fost apreciat și pentru conceptul arhitectural, analiza inginerească, modul de prezentare și originalitatea soluțiilor propuse.România a fost reprezentată de o echipă formată din 11 studenți ai Facultății de Construcții și ai Facultății de Arhitectură și Urbanism din cadrul UTCN. Din echipă au făcut parte Andrei Pop, căpitanul echipei, Teodora Bida, Timeia Grec, Módi Tamás, Patrick Petruța, Mădălina Pop, Ștefania Rus, Cătălin Șutu, Radu Țopa, Alin Vieru și Ádám Vörös.Performanța lor a fost posibilă și datorită implicării advisorilor Diana Derșidan, Petra Marcu, Miruna Maxim și Eduard Pînzaru, precum și profesorilor coordonatori, șef lucrări dr. ing. Ovidiu Prodan și conf. dr. arh. Paul Moldovan, care au ghidat echipa pe parcursul întregului proiect.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...