·
M Mesagerul
Actualitate

Pivariu promite soluții pentru aglomerația din Florești. Una dintre ele: modernizarea străzii Eroilor

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a solicitat realizarea unui studiu de trafic, de către specialiștii din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, în valoare de 190.000 de lei, pentru a fi găsite soluții de decongestionare a traficului spre Florești.Așadar, odată cu începerea școlii, o zonă aglomerată a comunei va fi supusă analizei specialiștilor.„Avem contractat un studiu de trafic, care șia început demersurile. Au început să fie numărate mașinile, valorile, încă din perioada pandemică, cu restricții, tocmai pentru a avea o imagine de ansamblu cât mai bună și atunci și acum, când avem o încărcătură mult mai mare, pentru a putea da soluțiile cele mai eficiente pentru fluidizarea traficului, în anumite intersecții, pentru a vedea unde se pot implementa străzi cu sens unic, ca să mărim trotuarele și numărul de parcări”, a declarat Pivariu.De asemenea, primarul a amintit faptul că strada Eroilor se află în proces de modernizare. Acesta a urmărit stadiul lucrărilor, a cerut să se lucreze seara, după ora 19:00, iar de atunci strada e încă în șantier.De curând, edilul a anunțat că a reușit să obțină aprobarea pentru a suplimenta strada cu încă o bandă, astfel încât să decongestioneze traficul din zonă.„Avem, în scris, de la minister, acordul pentru suplimentarea benzilor, strada va avea 3 benzi de circulație, pistă de biciclete, trotuare și spațiu verde, cu pomi plantați. Într-o lună sper să putem scoate acest proiect în licitație. Până în decembrie 2022 trebuie să fie gata acest proiect”, a mai spus Bogdan Pivariu.Primăria Florești lucrează, de asemenea, și la relansarea proiectului centurii ocolitoare de sud, care trebuie să fie gata de circa patru ani, dar fosta administrație a reziliat contractul cu firma Diferit.„Lucrăm pentru a reface studiul de fezabilitate pentru centura de sud. În acea zonă, în spatele Vivo, există în proiectul centurii metropolitane, un nod de intersecție cu centura și trebuie gândităp o bandă de descărcare dedicată pentru mijloacele de transport în comun. Tot ce facem acum în Florești, face, pentru a prioritiza transportul în comun. Avem în plan și introducerea unei noi linii de autobuz, dar avem încă câteva probleme urbanistice de rezolvat”, a completat Pivariu.

La curent cu ultimele articole