Regina Maria extinde la nivel național Endo Institute cu două noi centre chirurgicale în Cluj și București, specializate în diagnostic și tratament complex

este una dintre cele mai complexe afecțiuni ginecologice, afectând aproximativ 190
de milioane de femei la nivel mondial și 500.000 de femei în România, dintre
care aproximativ 10% dezvoltă forme severe ale bolii, potrivit datelor Organizației
Mondiale a Sănătății. Deși are un impact major asupra calității vieții, endometrioza
este adesea diagnosticată cu întârziere, în unele cazuri chiar și după zece
ani, din cauza simptomelor confundate cu dureri menstruale obișnuite și a
numărului redus de specialiști formați în managementul acestei afecțiuni.
Pentru a
aduce mai aproape de paciente expertiza în tratamentul chirurgical al endometriozei,
Rețeaua de sănătate Regina Maria anunță extinderea Endo Institute la nivel național, prin înființarea a două noi centre chirurgicale dedicate tratamentului
endometriozei în Ponderas Academic Hospital, din București
și în Spitalul Regina Maria Cluj, pe lângă cel existent, din Spitalul
Regina Maria Timișoara. Rețeaua Endo Institute, fondată în 2015 la
Timișoara, formată din centre multidisciplinare de monitorizare și
tratament al endometriozei, este un punct de reper în medicina dedicată
femeilor în România, funcționând
după protocoale bine stabilite și standarde internaționale acreditate,Endometrioza
apare atunci când un țesut similar mucoasei uterine se dezvoltă în afara
uterului – pe ovare, trompe uterine, vezica urinară, intestine sau chiar diafragmă.
Durerea pelvină cronică, menstruațiile dureroase, tulburările digestive sau
dificultățile de a obține o sarcină sunt doar câteva dintre manifestările unei
boli care poate afecta profund viața de zi cu zi.Medicii o
numesc „cancerul care nu ucide” tocmai din cauza suferinței pe care o
provoacă și a modului în care marchează viața femeilor afectate. În absența
unui diagnostic corect și a unui tratament adecvat, endometrioza poate produce
complicații severe, afectând fertilitatea, funcția renală sau digestivă.Dacă până de
curând intervențiile
chirurgicale complexe erau realizate doar la Timișoara, unde a fost
fondat primul centru chirurgical Endo Institute, extinderea rețelei în București și Cluj le permite femeilor
din toată țara să aibă acces la tratamente chirurgicale minim invazive, laparoscopic
sau asistate robotic cu robotul da Vinci.
În spatele
celor trei centre chirurgicale se află unele dintre cele mai experimentate
echipe din România în tratamentul endometriozei.Pacientele
pot beneficia astfel de consultații și investigații realizate de specialiști în
endometrioză și de o evaluare completă a cazului în cadrul Endo Board –
o comisie multidisciplinară formată din ginecologi, imagiști, chirurgi,
endocrinologi, specialiști în fertilitate și urologi care analizează fiecare
pacientă pentru stabilirea celui mai eficient plan terapeutic adaptat vârstei
și stadiului bolii. În
tratamentul endometriozei, chirurgia minim invazivă asistată robotic a
devenit standardul internațional. Sistemul da Vinci, utilizat în cadrul
celor 3 centre Endo Institute din Timișoara, București și Cluj, oferă o vizualizare
tridimensională HD, o precizie de mișcare superioară mâinii umane și acces
în zone dificil de abordat. Această tehnologie permite excizia completă a
leziunilor, reducând riscul de recidivă, sângerarea intraoperatorie și
durata de spitalizare. Intervențiile
sunt realizate de chirurgi certificați internațional în utilizarea
sistemului robotic, în colaborare cu urologi, chirurgi generaliști și
specialiști în terapia durerii.Pe lângă
cele trei centre chirurgicale, Endo Institute oferă consultații și investigații
specializate în Iași, Constanța, Târgu Mureș și Craiova, facilitând
accesul pacientelor la diagnostic precoce și tratamente integrate.Prin această extindere, Regina Maria creează o infrastructură medicală
națională dedicată endometriozei, comparabilă cu rețelele de excelență din
Europa sau Statele Unite ale Americii, oferind femeilor din România șansa la o
îngrijire corectă, sigură și completă – aproape de casă.
Rețeaua privată de sănătate
REGINA MARIA este un reper al excelenței medicale în România. Prin cele peste 20
de acreditări internaționale obținute până în prezent, REGINA MARIA se impune
ca lider în calitatea serviciilor medicale și confirmă angajamentul său
permanent față de siguranța actului medical. Cu acoperire națională, REGINA
MARIA are grijă de sănătatea a peste 7,4 milioane de pacienți din toate orașele
țării, construind o rețea în jurul principiului One Health - sănătatea
integrată într-un ecosistem medical complet pentru oameni și comunități.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...