Reprezentantul lui Donald Trump, ambasadorul Darryl Nirenberg, în prima vizită oficială la Cluj. Emil Boc: „Am discutat despre investiții”

În cadrul întâlnirii au fost abordate și subiecte privind relațiile bilaterale dintre România și Statele Unite, fiind evidențiată importanța valorilor democratice comune. „Am subliniat importanța valorilor democratice comune, a respectului pentru statul de drept și a implicării cetățenilor în viața comunității, principii care stau la baza parteneriatului solid dintre România și Statele Unite ale Americii”, a transmis Emil Boc.Edilul a ținut să felicite și autoritățile americane pentru organizarea Campionatului Mondial de Fotbal. „Am transmis, de asemenea, felicitări SUA pentru modul impecabil în care au organizat Campionatul Mondial!”, a afirmat primarul.Emil Boc a reamintit că municipiul Cluj-Napoca are relații de înfrățire cu trei orașe americane: Columbia (Carolina de Sud), East Lansing (Michigan) și Rockford (Illinois), parteneriate care contribuie la dezvoltarea schimburilor academice, economice, culturale și administrative.La finalul întâlnirii, edilul a reiterat deschiderea municipiului pentru colaborări internaționale. „Rămânem un partener deschis dialogului și colaborării internaționale, cu obiectivul clar de a crea oportunități pentru dezvoltarea economică, educație și creșterea calității vieții”, a conchis Emil Boc. La vizita oficială au participat și Emily Zeeberg, Acting Public Affairs Counselor al Ambasadei SUA, precum și Corina Zamfirache, specialist mass-media.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...