Șoc în fotbalul clujean! Iuliu Mureșan a demisionat de la CFR Cluj, mesajul acestuia pentru suporteri echipei: „Am ajuns la capătul puterilor”

Mureșan a ținut să sublinieze efortul depus în perioada în care s-a aflat la conducerea clubului, atât în ceea ce privește rezultatele sportive, cât și activitatea administrativă de zi cu zi. „Fiecare CFRist știe cât de mult m-am implicat și cât suflet am pus în tot ceea ce am făcut, fie că este vorba despre trofeele și performanțele echipei, dar și despre activitățile de zi cu zi", a transmis acesta.Totuși, oficialul a recunoscut că a ajuns la limita resurselor personale pentru a continua în această poziție. „Am făcut tot ce mi-a stat în putință, dar simt că am ajuns și eu la capătul puterilor", a mai spus Mureșan.Deși pleacă din structurile clubului, Mureșan a ținut să transmită gânduri bune pentru viitorul echipei, atât în competițiile europene, cât și în campionatul intern. El a subliniat că, indiferent de decizia luată, legătura sa cu CFR Cluj rămâne neschimbată.„Le urez în continuare mult succes, atât pe plan european, cât și pe plan intern, și știu sigur că două lucruri nu vor dispărea niciodată: CFR Cluj și dragostea mea pentru acest club", a conchis Iuliu Mureșan.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...