SuperLiga se împarte în două: echipe cu banii la zi și cluburi în pragul colapsului. U Cluj rezistă, CFR Cluj se clatină

Chiar dacă actualul sezon este mai oscilant, „Șepcile Roșii” sunt la egalitate de puncte cu FCSB și încă speră la primele șase locuri. Mai important, clubul a rămas unul dintre puținele care își plătesc jucătorii la timp, un detaliu care face diferența într-o competiție în care aproape jumătate dintre echipe au datorii, conform FANATIK.De cealaltă parte a Clujului, situația este complet diferită. CFR Cluj, cândva model de eficiență și performanță, trece printr-o perioadă financiară dificilă. Cu un fond anual de salarii estimat la 9 milioane de euro, echipa patronată de Neluțu Varga se confruntă cu restanțe și litigii, pe fondul rezultatelor tot mai modeste. Clasată abia pe locul 12, CFR are probleme în a-și susține nivelul salarial impus în anii de glorie. De altfel, clubul se numără printre cele menționate de AFAN ca având restanțe financiare către jucători.Contrastul dintre cele două cluburi clujene este puternic: în timp ce Universitatea se bazează pe parteneriate solide și o strategie echilibrată, CFR încearcă să repare un buget tensionat, după ani de cheltuieli mari și performanțe în scădere.Într-un campionat în care 9 cluburi: printre care Rapid, Dinamo, Universitatea Craiova, Farul și U Cluj – au reușit să se mențină fără datorii, un numitor comun pare să fie implicarea Fundației Superbet, sponsorul principal al celor mai stabile echipe din SuperLiga. Patru dintre acestea sunt deja pe locuri de play-off, semn că stabilitatea financiară aduce și rezultate sportive.Într-un fotbal care se zbate între litigii, insolvențe și întârzieri salariale, performanța reală nu se mai măsoară doar în goluri marcate, ci și în salarii plătite la timp. Iar U Cluj rămâne un exemplu că se poate construi durabil chiar și într-un campionat unde crizele financiare sunt la ordinea zilei.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...