Tânăr clujean de 21 de ani, reținut după o urmărire în Mărăști. A fugit de polițiști, a abandonat mașina, iar anchetatorii au descoperit că nu avea permis

Pe baza probelor administrate, la data de 15 iulie, polițiștii Secției 7 Cluj-Napoca au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere. A doua zi, pe 16 iulie, tânărul a fost prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.„Ulterior, la data de 16 iulie a.c., acesta a fost prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, care a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile”, a informat IPJ Cluj. Ancheta este în continuare în desfășurare, sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii incidentului.Potrivit polițiștilor, astfel de situații reprezintă un risc major pentru siguranța rutieră, mai ales atunci când șoferii aleg să ignore semnalele agenților și conduc fără a avea dreptul legal de a se afla la volan. În acest caz, incidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, însă consecințele puteau fi mult mai grave, având în vedere că autoturismul circula pe contrasens și cu viteză într-o zonă intens tranzitată din Cluj-Napoca.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...