\
·
M Mesagerul
Actualitate

U Cluj și CFR Cluj în aceeași grupă în Cupa României! Derby-ul Clujului se va juca și în Cupa României. Ce echipe mai sunt în grupă

A Scris de Administrator
La fel ca în ultimele ediții, cele 24 de echipe sunt împărțite în patru grupe de câte 6 echipe. Formațiile din Cluj-Napoca au fost repartizate în Grupa B. Fiecare echipă va juca împotriva unui adversar din Urna 1, 2 și 3.  Astfel, CFR Cluj și Universitatea Cluj se vor duela în mod inevitabil, fiind singurele echipe din Urna 1 în grupa lor.Grupa A: Minerul Lupeni, Poli Timișoara, Corvinul Hunedoara, FC Botoșani, FC Rapid, UTA AradGrupa B: Progresul Spartac, Concordia Chiajna, Sepsi OSK, Petrolul Ploiești, CFR Cluj, Universitatea ClujGrupa C: Corona Brașov, Gloria Bistrița, FC Bihor, FK Csikszereda, FC Argeș, FCSBGrupa D: Sporting Liești, FC Bacău, FC Voluntari, Chindia Târgoviște, Universitatea Craiova, FC Dinamo





Parcursul bun din ultimii ani le-a trimis pe CFR Cluj și Universitatea Cluj în prima urnă valorică la tragerea la sorți de vineri. Astfel, cele două echipe beneficiază, cel puțin pe hârtie, de adversari mai accesibili.La fel ca în sezoanele trecute, meciurile din Cupa României se vor desfășura la mijlocul săptămânii. Partidele se vor disputa în zilele de marți, miercuri sau joi. Meciurile vor avea loc în jurul următoarelor date:

La curent cu ultimele articole