UAB prelungește calendarul admiterii pentru sesiunea iulie–august 2026, în sprijinul candidaților la licență și masterat. Nu ratați înscrierea!

„1 Decembrie 1918” din Alba Iulia anunță actualizarea și prelungirea calendarului admiterii pentru sesiunea iulie–august 2026, atât pentru programele de
studii universitare de licență, cât și pentru programele de masterat. Măsura
vine în sprijinul candidaților care doresc să se înscrie la UAB, oferindu-le
mai mult timp pentru parcurgerea etapelor necesare și pentru finalizarea
dosarelor de admitere.Potrivit
noului calendar,
perioada de înscriere a candidaților este cuprinsă între 6 iulie și 21 iulie
2026, atât pentru admiterea la licență, cât și pentru admiterea la
masterat.
În
data de 22 iulie 2026 vor avea loc, acolo unde este cazul, interviul
motivațional, probele de aptitudini, proba de competență lingvistică și alte
probe preliminare prevăzute pentru anumite specializări. Pentru programele unde
se susțin probe de aptitudini sportive, acestea pot avea loc în datele de 17
sau 22 iulie, conform precizărilor din calendarul admiterii la licență. Rezultatele
inițiale ale admiterii vor fi afișate în data de 23 iulie 2026, iar
prima etapă de înmatriculare se va desfășura în perioada 23–28 iulie 2026.
În această etapă se vor putea înmatricula candidații declarați admiși pe locuri
finanțate de la buget, precum și candidații admiși pe locurile cu taxă.
Candidații admiși care nu se înmatriculează în perioada menționată își pierd
locul obținut prin concurs, acesta urmând să fie redistribuit, în ordinea
descrescătoare a mediilor de admitere și conform opțiunilor exprimate în fișa
de înscriere. În
data de 29 iulie 2026 vor fi afișate rezultatele admiterii după prima
etapă de înmatriculare și refacerea clasamentului, iar în perioada 29–31
iulie 2026 se va desfășura a doua etapă de înmatriculare. Aceasta este
destinată candidaților admiși pe locuri finanțate de la buget în urma
vacantării locurilor bugetate neconfirmate de candidații admiși inițial, precum
și candidaților admiși pe locurile cu taxă. De
asemenea, în perioada 3–7 august 2026, va continua înmatricularea
candidaților admiși pe locuri cu taxă, activitate care se va desfășura în
cadrul secretariatelor facultăților, în zilele lucrătoare. Universitatea
„1 Decembrie 1918” din Alba Iulia încurajează candidații să consulte permanent
informațiile publicate pe canalele oficiale ale instituției și să respecte
termenele prevăzute în noul calendar al admiterii. Prin această actualizare,
UAB urmărește să ofere candidaților un proces de admitere mai accesibil, mai
flexibil și mai bine adaptat nevoilor acestora. Accesează
uab.ro/admitere pentru toate detaliile actualizate!
Alege UAB – Locul în care începe viitorul la care visezi!
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...