UE pregătește noi taxe care ar putea scumpi biletele de avion și produsele cu zahăr. Ce schimbări îi așteaptă pe români și când pot intra în vigoare

Propunerile sunt analizate în cadrul negocierilor privind noile surse de venit ale bugetului european, iar până în această toamnă reprezentanții celor 27 de state membre trebuie să identifice variante care ar putea obține sprijin unanim.Necesitatea unor venituri suplimentare apare în contextul în care Uniunea Europeană pregătește unul dintre cele mai ambițioase bugete din istoria sa. Fondurile vor trebui să acopere cheltuielile pentru agricultură, dezvoltare regională, infrastructură, apărare, securizarea frontierelor, investițiile în tehnologie și competitivitate, dar și rambursarea împrumuturilor contractate în perioada pandemiei de COVID-19.Comisia Europeană estimează că viitorul buget multianual ar putea ajunge la aproximativ două trilioane de euro, însă există diferențe importante între statele membre privind modul în care acesta ar trebui finanțat.Țările contributoare nete, precum Germania sau Țările de Jos, solicită limitarea cheltuielilor, în timp ce alte state susțin menținerea finanțărilor consistente pentru agricultură și dezvoltare regională.
Una dintre variantele analizate este introducerea unei taxe europene aplicate fiecărui bilet de avion. În prezent nu există informații oficiale privind valoarea acesteia și nici modul în care va fi calculată. Sunt luate în calcul mai multe scenarii, inclusiv taxe diferențiate în funcție de distanța zborului, clasa de călătorie sau nivelul estimat al emisiilor generate.Dacă o asemenea măsură va fi adoptată, companiile aeriene ar putea transfera integral sau parțial costurile către pasageri.Astfel, biletele pentru cursele care pleacă inclusiv de pe aeroporturile din România ar putea deveni mai scumpe.Mai multe mari companii aeriene europene au avertizat deja că orice nouă taxă aplicată transportului aerian riscă să fie suportată, în cele din urmă, de călători.Pe lista opțiunilor discutate la Bruxelles se află și introducerea unei contribuții legate de zahăr. Nici în acest caz nu există o formă finală a propunerii. Nu este clar dacă viitoarea taxă ar urma să vizeze zahărul ca materie primă, băuturile răcoritoare îndulcite, produsele ultraprocesate sau toate alimentele care depășesc un anumit prag de zahăr adăugat.Dacă această contribuție va fi introdusă, producătorii ar putea fie să modifice rețetele pentru a reduce conținutul de zahăr, fie să transfere costurile suplimentare în prețurile plătite de consumatori.În România există deja anumite taxe naționale aplicabile unor produse cu zahăr, însă o eventuală contribuție europeană ar reprezenta un mecanism distinct.Taxele pe biletele de avion și pe zahăr nu sunt singurele variante aflate în analiză. Comisia Europeană a propus deja alte cinci surse proprii de finanțare, care ar putea aduce aproximativ 44 de miliarde de euro anual.Acestea includ venituri provenite din comercializarea certificatelor de emisii de carbon, mecanismul de ajustare la frontieră pentru carbon, contribuții legate de deșeurile electronice, accize aplicate produselor din tutun și contribuții anuale plătite de marile companii care activează pe piața europeană.Parlamentul European susține chiar extinderea acestor surse și propune taxe suplimentare pentru serviciile digitale, jocurile de noroc online și câștigurile obținute din criptomonede.În acest moment nu există un calendar oficial privind aplicarea unei taxe pe biletele de avion sau pe produsele cu zahăr.
Pentru ca aceste măsuri să devină realitate este nevoie de acordul unanim al tuturor celor 27 de state membre, după consultarea Parlamentului European. Ulterior, fiecare stat trebuie să ratifice decizia conform propriilor proceduri constituționale.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...