Un fost antrenor de la CFR Cluj, fermecat de jocul României cu Austria: „A fost o victorie mare. A fost un meci echilibrat din toate punctele de vedere”

României cu Austria, scor 1-0. Briliantul a spus clar că i-a plăcut cum jucătorii antrenați de Lucescu au
reușit să paseze mai mult în terenul adversarului.
„A fost o victorie mare. A fost un
meci echilibrat din toate punctele de vedere. Când spun echilibrat, mă refer la
faptul că am avut un echilibru foarte bun între faza ofensivă și cea defensivă.
Mi-a plăcut mult aseară la echipa României că a reușit să paseze mai mult în
terenul adversar. A fost un meci reușit din toate punctele de vedere. Băieții
s-au ridicat la nivelul meciului, Mircea Lucescu a gândit meciul tactic foarte
bine. Mă bucur, în sfârșit, că am reușit să batem și noi o echipă mare”, a spus
Mutu. De asemenea, fostul antrenor al CFR-ului a mai precizat că echipa României
merita victoria, având în vedere că au presat încă de la începutul meciului. „Mi-a plăcut reacția pe care au avut-o băieții când au pierdut mingea. Uite
că se poate. Atitudinea asta foarte bună ne-a adus victoria. Meritam victoria,
la capitolul atitudine am fost peste ei. Am câștigat foarte multe dueluri față
de meciurile precedente. Cei trei de la mijlocul terenului: Marin, Hagi și
Dragomir și-au făcut treaba foarte bine. Mi-au plăcut și Man și Mihăilă cum au
jucat.
Chiar dacă nu am dat mai multe goluri, cred că dacă vom continua în stilul
acesta vom câștiga și în Bosnia. Acolo va fi un meci care pe care. La nivel
tactic a gândit super meciul Lucescu. Băieții au pus pe teren strategia, plus
atitudinea și publicul în spate. A fost mai inspirat nea Mircea aseară”, a
declarat Adrian Mutu, notează fanatik.ro.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...