Valul de căldură lovește în plin Clujul! Temperaturi ridicate de până la 40 de grade urmează să se resimtă în tot județul: Cât timp e activ codul galben

Pentru județele Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare este în vigoare cod portocaliu separat, valabil vineri și sâmbătă, cu temperaturi maxime în jur de 38 de grade și indicele temperatură-umezeală peste pragul critic de 80 de unități.Pentru sudul și vestul Olteniei, sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei și Maramureș este emis și un cod galben, valabil vineri, cu maxime între 33 și 35 de grade în Transilvania și în jur de 37 de grade în sudul Banatului.Meteorologii anunță maxime cuprinse, în general, între 33 și 38 de grade. În Câmpia de Vest, sâmbătă și duminică, se pot atinge local 39 de grade, iar izolat chiar 40 de grade.Nopțile vor fi, pe arii restrânse, tropicale, cu minime care nu vor coborî sub 20 de grade. În zonele cele mai afectate, minimele se vor situa între 20 și 24 de grade, cu cele mai ridicate valori în Dealurile de Vest.
În celelalte regiuni, ANM anunță vreme călduroasă, cu disconfort termic în creștere, fără ca fenomenele să atingă pragurile de avertizare din zonele menționate mai sus.Val de căldură care se intensifică săptămâna viitoareANM avertizează că valul de căldură nu se oprește după acest weekend. Meteorologii anunță o intensificare a fenomenului în perioada 4-9 august, cu caniculă și disconfort termic accentuat pe arii extinse.Autoritățile recomandă, în perioadele de caniculă, evitarea expunerii la soare în intervalul orar cu radiație solară intensă, hidratare constantă și atenție sporită pentru persoanele vulnerabile — vârstnici, copii mici și persoane cu afecțiuni cronice.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...