VIDEO. Bărbat, bătut cu pumnii și picioarele de suporteri înaintea meciului Rapid-CFR Cluj, pentru că iubita lui îi filma. Patru bătăuși, reținuți

Incidentul violent s-a produs în 2 august, în jurul orei 20.35, înaintea partidei Rapid – CFR Cluj, încheiată cu victoria bucureștenilor, scor 3-1.O parte a galeriei Rapidului se îndrepta spre stadion, iar pe o alee dintre Sala Polivalentă Rapid și stadionul Giulești se aflau cetățeanul pakistanez de 40 de ani și partenera acestuia.La un moment dat, femeia a început să filmeze cu telefonul trecerea suporterilor. Mai mulți membri ai galeriei au fost deranjați de faptul că sunt filmați și i-ar fi cerut să oprească înregistrarea.Femeia a oprit filmarea, însă partenerul ei a intervenit și le-ar fi cerut explicații suporterilor. Bărbatul ar fi întrebat de ce femeia nu are voie să filmeze. De la schimbul de replici s-a ajuns la violență.
Mai mulți suporteri au început să îl lovească pe bărbatul de 40 de ani cu pumnii și picioarele. Loviturile ar fi continuat până când victima a căzut la pământ.În urma cercetărilor, polițiștii au identificat cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 51 de ani, bănuiți că ar fi fost implicați în agresiune.Joi, polițiștii au efectuat patru percheziții domiciliare în cadrul dosarului. Patru dintre suspecți au fost găsiți și duși la audieri, iar ulterior au fost reținuți pentru 24 de ore. Aceștia urmează să fie prezentați magistraților pentru dispunerea măsurilor legale.Cel de-al cincilea bărbat identificat de anchetatori nu a fost găsit, iar polițiștii continuă căutările pentru depistarea lui. La acțiune au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Poliției Capitalei, precum și jandarmi.Cercetările sunt desfășurate de polițiștii Serviciului Grupuri Infracționale Violente, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.Poliția precizează că perchezițiile domiciliare reprezintă o etapă a procesului penal, iar persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...