VIDEO. Cum arată scena uriașă de la UNTOLD 2026: Are 38 de metri înălțime și 130 de metri lățime: „Practic nu ar încăpea pe multe stadioane din lume”

Construcția include peste 1.200 de metri pătrați de ecrane LED, aflate încă în proces de montare la momentul filmării.„Avem 1.200 de metri pătrați de ecrane LED. Este una dintre cele mai mari suprafețe de ecrane pe care le-am avut vreodată la UNTOLD și una dintre cele mai mari din lume”, explică acesta.Victor mai spune că managementul scenei este asigurat de o echipă din Brazilia, care lucrează alături de specialiști din numeroase alte țări.„Suntem o echipă din Brazilia care se ocupă de managementul scenei și ne simțim ca acasă aici. Românii s-au purtat extraordinar cu noi. Se vede că este un festival internațional, pentru că avem oameni din toată lumea care lucrează aici și vin să vadă artiștii.”
Pe scena principală vor urca în fiecare zi aproximativ opt artiști și DJ, atât internaționali, cât și locali. Dintre numele confirmate, Victor spune că îl așteaptă cu nerăbdare pe Sting.„Toată lumea îl iubește pe Sting”, afirmă acesta.Pe lângă dimensiunile impresionante ale scenei, producția include și un sistem spectaculos de efecte speciale. Organizatorii pregătesc 20 de lasere, un amplu sistem de artificii și alte efecte vizuale care vor completa show-urile din cele patru zile de festival.„Va fi cu siguranță o experiență extraordinară”, spune Victor la finalul prezentării.Organizatorii anunțaseră deja că Main Stage-ul UNTOLD ONE 2026 este cea mai mare scenă construită vreodată pentru festival și cea mai mare scenă de festival realizată până acum în România. Structura are o înălțime de 38 de metri, depășind recordurile edițiilor precedente, iar suprafața impresionantă de ecrane LED, sistemele de lumini inteligente și efectele speciale vor transforma concertele unor artiști precum Sting, Lewis Capaldi, Martin Garrix, Kygo, The Chainsmokers, Zara Larsson și Flo Rida în unele dintre cele mai spectaculoase producții din istoria UNTOLD.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...