VIDEO. De ce susține Dan Tarcea interzicerea jocurilor de noroc la Cluj-Napoca: „Industria își numără profiturile. Familiile își numără datoriile”

Tarcea spune că a vrut să fie clar cum vede subiectul înainte de dezbatere.„Industria jocurilor de noroc își numără profiturile. Familiile își numără datoriile. Dacă într-o sală de jocuri intră un singur om, dependența se întoarce acasă, la întreaga familie”, a transmis viceprimarul.Acesta a detaliat ce înseamnă, concret, efectul asupra unei familii: „Se întoarce în salariul pierdut într-o seară, în facturile neplătite, în certurile dintre parteneri, în grijile părinților și în lipsurile copiilor. Aceasta este realitatea din spatele reclamelor care promit câștiguri.”Argumentul copiilor: „Nu putem accepta ca jocurile de noroc să devină pentru ei ceva firesc”
Un al doilea argument invocat de viceprimar ține de normalizarea fenomenului în rândul minorilor. „Miza nu este doar ceea ce jocurile de noroc distrug astăzi, ci și ceea ce normalizăm pentru generația următoare. Copiii și adolescenții văd aceste săli la fiecare pas. Nu putem accepta ca jocurile de noroc să devină pentru ei ceva firesc”, a spus Tarcea.El a anticipat și contraargumentele operatorilor din industrie, care ar urma să invoce locurile de muncă și taxele pierdute de bugetul local. „Nu ignor aceste argumente. Dar un oraș nu poate numi câștig ceea ce oamenii și familiile lor pierd. Viețile oamenilor și protejarea copiilor cântăresc mai mult”, a transmis viceprimarul.Tarcea susține că administrațiile locale au acum posibilitatea de a decide dacă astfel de activități mai pot funcționa în oraș, iar decizia nu trebuie luată doar pe baza cifrelor și a efectelor economice.„Poziția mea este fără echivoc. Susțin interzicerea jocurilor de noroc în locații fizice, în Cluj-Napoca. Industria are suficientă putere și suficienți bani să se apere. Eu aleg să fiu de partea oamenilor și voi face tot ceea ce ține de mine pentru ca această măsură să devină realitate”, a mai spus viceprimarul.Dezbaterea publică pe marginea proiectului are loc miercuri, urmând ca proiectul să ajungă apoi în atenția Consiliului Local Cluj-Napoca.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...