VIDEO. Descinderea mascaților în Florești, surprinsă de Știri de Cluj, s-a încheiat cu 2 traficanți prinși în flagrant și captură impresionantă de „marfă”

Astăzi, procurorii DIICOT Cluj au confirmat că intervenția a avut loc în cadrul unui dosar de trafic de droguri de mare risc.Potrivit anchetatorilor, cei doi suspecți, în vârstă de 27 și 36 de ani, au fost prinși în flagrant în apropierea Barajului Hidrocentralei Florești 2, în timp ce încercau să ascundă într-o zonă cu vegetație densă aproximativ 2,5 kilograme de 4CMC, un drog de mare risc. Substanța ar fi fost procurată anterior de la o altă persoană cercetată în dosar, care în prezent se sustrage urmăririi penale.În urma celor cinci percheziții domiciliare efectuate ulterior, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca și procurorii DIICOT au mai descoperit încă aproximativ un kilogram de 4CMC, precum și alte mijloace de probă.Astfel, în total, anchetatorii au indisponibilizat aproximativ 3,5 kilograme de droguri de mare risc.
Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore în 25 și 26 iunie, iar vineri, 26 iunie, Tribunalul Cluj a dispus arestarea lor preventivă.La acțiune au participat polițiști ai IPJ Cluj, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, polițiști ai Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj, un echipaj canin al Direcției Regionale Vamale Cluj și jandarmi ai Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca.Știri de Cluj a relatat aseară în exclusivitate despre intervenția în forță din Florești, atunci când un cititor ne-a transmis informații de la fața locului, unde doi bărbați erau imobilizați la pământ de mascați, iar zona fusese securizată.
Pe parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile prevăzute de lege.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...