VIDEO. Momentul accidentului cumplit din seara asta în care un Duster a intrat în plin în pietoni pe trotuar: Doi oameni au murit. Doi răniți

Din primele informații, mașina condusă de un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Brașov, ar fi urcat pe zona verde a unui sens giratoriu. Autoturismul nu s-a oprit însă acolo, ci și-a continuat deplasarea până pe trotuarul de pe strada Mureșenilor.În calea mașinii se aflau trei pietoni, toți bărbați, care au fost loviți.Echipajele de intervenție ajunse la fața locului au găsit victime cu leziuni foarte grave. În ciuda intervenției salvatorilor, pentru doi dintre pietoni nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat decesul.Cel de-al treilea bărbat lovit de autoturism a supraviețuit și a primit îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor apărute până în acest moment, unul dintre bărbații care și-au pierdut viața avea 26 de ani și era din Piatra Neamț. Cea de-a doua victimă decedată era un cetățean german în vârstă de 34 de ani.Cel de-al treilea pieton, care a fost rănit, ar fi tot cetățean german și are 31 de ani.Și conducătorul autoturismului, un brașovean de 50 de ani, a fost rănit în urma accidentului și a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.Anchetatorii urmează acum să stabilească împrejurările exacte în care autoturismul a părăsit partea carosabilă și a ajuns pe trotuar.Deocamdată nu este stabilită cauza accidentului. Va fi verificat inclusiv dacă la originea pierderii controlului asupra autoturismului ar fi putut exista o problemă medicală a conducătorului auto.Imaginile surprinse de camera de supraveghere arată traseul mașinii înainte de impact și vor putea fi folosite de anchetatori pentru reconstituirea accidentului.Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul soldat cu moartea celor doi pietoni.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...