VIDEO. Protest de amploare al fermierilor și crescătorilor de oi! Zeci de clujeni au mers și ei în Piața Victoriei: Cer redeschiderea exporturilor blocate

Nemulțumirea vine din blocarea, de peste o lună, a exporturilor de ovine și caprine din România, după ce Comisia Europeană a interzis, până la 31 decembrie 2026, transportul acestor animale către alte state membre și către țări terțe. Decizia a fost luată după depistarea unui focar de pestă a micilor rumegătoare la o fermă din Mureș.Printre organizațiile care au transmis poziții oficiale înaintea protestului se numără și Uniunea Oierilor, care a publicat o declarație în care explică motivele participării.Asociația subliniază că protestul nu ar trebui să înlocuiască dialogul cu instituțiile statului, dar consideră situația actuală „excepțională”, având în vedere pierderile economice acumulate de fermieri și lipsa unui termen clar pentru reluarea comerțului.Printre principalele solicitări ale organizației se numără reluarea „urgentă, controlată și predictibilă” a exporturilor, un mecanism de despăgubire rapid și transparent pentru crescători, care să acopere nu doar animalele sacrificate, ci și scăderea prețurilor, blocarea contractelor sau costurile suplimentare de întreținere, precum și consultarea reală a organizațiilor profesionale înainte de adoptarea unor măsuri.
Uniunea Oierilor se distanțează, în același timp, de cererile de demitere a conducerii ANSVSA, formulate de alte grupări participante la protest. Potrivit asociației, schimbarea oamenilor din fruntea instituției, fără un plan tehnic și comercial clar, „nu redeschide exporturile și nu recuperează piețele pierdute”.Pe tema vaccinării, organizația respinge ideea unei campanii automate de vaccinare în masă a întregului efectiv național, cerând ca orice decizie să fie fundamentată științific și evaluată din perspectiva impactului comercial asupra piețelor externe.Uniunea Oierilor cere participanților calm și responsabilitate, insistând că protestul trebuie să rămână „pașnic, responsabil și civilizat”, fără incidente sau provocări.Delegația clujeană se alătură astfel unui protest la care organizatorii au estimat inițial participarea a câtorva mii de crescători din toate regiunile țării, ajunși în Capitală pentru a cere soluții concrete pentru un sector pe care, spun fermierii, îl țin în viață mii de familii din mediul rural.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...