\
·
M Mesagerul
Sănătate

Spitalele covăsnene au nevoie solidaritatea noastră!

A Scris de Administrator
Scris de: Mesagerul de Covasnala data de: 27 martie, 2020în: Sănătate/Mediu, Social, Știri, Stiri localeNiciun comentariu Listare EmailInstituții, societăți comerciale, ONG-uri și persoane fizice și-au unit forțele pentru a sprijini spitalele din județul Covasna, oferind asistență financiară sau materială, pentru ca aceste instituţii medicale să poată oferi îngrijiri aşa cum se cuvine, în lupta cu epidemia de coronavirus. A fost instaurată starea de urgență în toate unitățile sanitare din județ, în special în spitale, unde sunt consultați sute de pacienți pe zi, iar resursele sunt limitate, motiv pentru care este nevoie de o bună cooperare.Tamás Sándor, președintele Consiliului Județean Covasna a subliniat: „Solidaritatea și disciplina sunt resursele noastre cele mai importante. De multe ori ne-am aflat într-o situație dificilă, iar cu aceste ocazii am învățat că, oricât de grav ar fi pericolul, cea mai mare șansă pe care o avem este să lucrăm împreună, să cooperăm. Asta trebuie să facem și acum. În această situație, fac apel la toată lumea să urmeze calea acțiunii comune și a solidarității. Trebuie să rămânem calmi și să apreciem munca celor peste o mie de oameni care –  în activitățile lor zilnice la spitalele din Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Baraolt și Covasna – luptă pentru a împiedica răspândirea epidemiei, punându-şi în pericol propriile vieți și pe cele ale familiilor lor”. Tamás Sándor a adăugat că se lucrează pentru ca spitalele, care sunt susținute de Consiliul Județean, să funcționeze bine și să aibă resursele necesare, astfel încât personalul medical să se poată concentra pe sarcina sa primordială: vindecarea. În ultimele zile, s-au făcut mai multe donații generoase: Electrica SA a făcut o donație de 6.000 EUR către Spitalul de Urgență din Sfântu Gheorge, sumă care va fi utilizată pentru extinderea și creșterea capacității rețelei de alimentare cu oxigen, în secția de boli infecțioase, și pentru creșterea siguranței pacienților. Józsa Csaba, directorul companiei de energie electrică din județul Covasna, a declarat că Societatea Energetică din Transilvania va dona, în contextul crizei actuale, suma de 6.000 de euro, pentru fiecare spital din județele Covasna, Harghita, Mureș, Brașov, Sibiu și Alba, contribuind astfel la susținerea centrelor de sănătate. Tubák Levente, un antreprenor din Târgu Secuiesc, proprietarul Societății Pool Center România, a donat pentru Spitalul Municipal din Târgu Secuiesc și Spitalul Orășenesc din Baraolt câte 50 de litri de dezinfectant. Nyáguly Sándor din Turia, proprietarul GUMAX Srl., a donat două generatoare de ozon, pentru Spitalul din Târgu Secuiesc și pentru Serviciul de ambulanță al acestei instituții. Echipamentele portabile cu motor sunt ideale pentru dezinfectarea suprafețelor mai mici sau mai mari, a clădirilor sau chiar a ambulanțelor. În acest context, și Direcția de Sănătate Publică Covasna a avut parte de un gest umanitar din partea societății HS Timber Productions,  prin donația generoasă de echipamente de protecție, în valoare de 5.000 de euro, pe care a acordat-o necondiționat. DSP Covasna, împreună cu restul cadrelor medicale și cu autoritățile competente, fac tot posibilul pentru a împiedica răspândirea infecției cu coronavirus, dar și acțiuni de prevenire și depistare a posibilelor cazuri de infecție, cât și asigurarea izolării persoanelor suspecte, sau al carantinei, acolo unde este cazul. Pentru munca tuturor acestor oameni, care luptă pe linia întâi a frontului, echipamentele de protecție sunt vitale!Donațiile pentru cele trei spitale pot fi făcute în următoarele conturi: Spitalul Județean Dr. Fogolyán Kristóf:FUNDATIA SPITALICEASCA SZENT GYORGYBANCA COMERCIALA ROMANA SAIBAN ROL RO70RNCB0124038013600001IBAN HUF RO21RNCB0124038013600010IBAN EUR RO48RNCB0124038013600009Cod SWIFT: RNCB RO BU, cod fiscal: 8307311 Spitalul Municipal din Târgu Secuiesc:EUR RO23BTRLEURCRT0334678801HUF RO36BTRLHUFCRT0334678801RON RO46BTRLRONCRT0334678802RON RO73BTRLRONCRT0334678801USD RO27BTRLUSDCRT0334678801Cod SWIFT: BTRLRO22, Banca Transilvania; „ASOCIAŢIA DE SPRIJIN TREI SCAUNE PENTRU SĂNĂTATE”, cod fiscal: 36062500. Spitalul Orășenesc Baraolt:FUNDATIA PENTRU O POPULATIE SANATOASA DR. SIMONFY SAMUELBaraolt, judetul Covasna, Str. Trandaririlor, nr. 20.Cod fiscal: 7261259OTP BANK ROMANIA SAIBAN RON RO85OTPV300000244854RO01IBAN EUR RO42OTPV300000244854EU01 Biroul de presă al C.J. CovasnaVrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mailPartajează asta:PartajeazăFacebookPinterestEmailListareWhatsApp

La curent cu ultimele articole